top of page
Alina

Alina, 25 ani

Am avut norocul să îmi fac studiile în România în Constanța, unde am făcut parte și dintr-o asociație studențească în timpul celor 3 ani de licență. Faptul de a-mi întâlni prietenul, Martin, și de a mă confrunta cu o cultură nouă, atât de diferită și atât de bogată, mi-a dat dorința să continui drumul meu, acel de a descoperi și de a împărtăși cu celălalt.

De trei ani de zile, de când trăiesc în Franța, nu am încetat să mă integrez în societatea franceză, să descopăr alternativele care se fac în sistemul educațional, al culturii, al mediului înconjurător etc. De asemenea, studiile de masterat pe care le urmez acum în Rennes, specialitatea în economie socială și solidară (ESS ), mi-a permis să îmi dau seama că ființa umană trebuie să fie în inima societății noastre și că ea are imense capacități de a construi o lume bazată pe valori, precum democrație, guvernanță partajată, convivialitate, respect și reciprocitate.

De ce călătoria, cărțile și jocurile de societate?

Pentru că până la ai mei 19 ani am trăit în satul natal și nu am avut ocazia și resursele necesare de a călători pentru a descoperi țărișoara mea micuță și țările vecine. Pentru că, la ai mei 20 de ani mi-am cumpărat prima mea carte, fiind studentă în România. Și după 3 ani de când sunt în Franța, datorită prietenului meu, a familiei sale și a diferitelor întâlniri cu persoane remarcabile, am descoperit jocurile de societate, lumea culturală și inter-culturală a aceste țări. Acest voiaj, este rezultatul a 2 ani de reflectii cu Martin. Fiind la terminarea studiilor, noi ne-am decis să îl realizăm.

Provenind dintr-o familie de agricultori, până la ai mei 19 ani am crescut în satul meu natal Cociulia, din Republica Moldova. De când am plecat de acasă, nu am încetat să călătoresc, să trăiesc în străinatate și să descopăr lumea.

În Moldova există un contrast important între persoanele care trăiesc la sat și cei care trăiesc la oraș. Persoanele ce trăiesc la sat și nu au avut ocazia să plece în străinătate ca să lucreze au un venit modest, abia dacă ajung la limita de 100 de euro. Pentru ei, este inimaginabil de a-și permite activități, precum să meargă la cinema, la teatru, la spectacole de muzică etc. Accesul limitat la cultură în sate determină tinerii și adulții, în general bărbații, să devină depedenți de alcool și petrecerea timpului în fața calculatorului. Problema alcoolismului este la fel de prezentă și în țările pe care le vom traversa.

Eu am crescut cu posturi de televiziune în limba rusă, pentru că situația politică a țării mele, „nu favoriza” deschiderea altor posturi în română. Descoperirea culturii, a Rusiei și a Ucrainei prin intermediul televizorului, mi-a dat dorința să le văd în realitate, să cunosc acești oameni cu care avem o istorie comună, cea a țărilor ex-sovietice.

Ce ține de jocurile de societate, acum doi ani cu Martin, am avut dorința să facem o călatorie în Moldova cu un camion pentru a împărtăși ideea jocurilor de societate. Această idee a venit după micul sejur a lui Martin la mine în sat. Prima dată când el a venit acasă la părinții mei cu jocuri de societate, a fost o surpriză mare pentru mine să văd curiozitatea și interesul verișorilor și prietenilor mei pentru aceste jocuri. După care, Martin cu fratele și tatăl meu au fabricat jocul Molkky, pe care părinții mei adoră să îl ia cu ei la petreceri sau întîlniri cu prietenii lor.

Prima „Bibliotecă de stradă”, pe care am văzut-o în Franța, a fost în orașul Nancy, acum 3 ani. Am găsit această descoperire pur și simplu extraordinară! Să poți împărtăși gratuit cu un necunoscut o carte. În plus, am observat că francezii au obiceiul de a avea o bibliotecă la ei în casă..

De când trăiesc în Franța, am descoperit multe lucruri frumoase pe plan cultural, asociativ, alternativ, în domeniul economiei sociale și solidare etc. Toate experiențele trăite în această țară, îmi dau dorința de a mă implica în sfera solidarității internaționale, bazată pe schimbul de experiență, pe inter-culturalitate, de a realiza proiecte colective cu oamenii locali și dezvolta cultura în toate sensurile.

Prin intermediul jocurilor de societate, putem crea momente de bucurie și lega prietenii mult mai ușor. În pofida barierii de limbă, cărțile ne permit să împărtășim momente de tăcere, bogate în reflecții care ne fac să călătorim într-o lume fără frontiere.


 

bottom of page